În era informațională, unde interconectivitatea și tehnologia ne fac să ne simțim mai uniți ca niciodată, paradoxal, se pare că empatia – acea capacitate umană fundamentală de a înțelege și a simți emoțiile altora – este în declin, în special în instituțiile ce ar trebui să fie pilonii societății noastre.
Mai preocupate de cifre, statistici și protocol decât de individ, instituțiile moderne par să-și fi pierdut umanitatea. De la spitale, unde pacienții sunt deseori văzuți ca simple numere de caz, la instituții educaționale, unde elevii devin cifre și procente, simțul umanității se estompează.
Este ironic cum departamentele de "resurse umane" pot uneori să trateze oamenii mai puțin ca pe indivizi și mai mult ca pe "resurse". În instituțiile care ar trebui să ofere asistență și suport celor vulnerabili, se pare că empatia a devenit o raritate, nu normă.
Această răceală instituțională nu doar că deteriorează relația dintre individ și organizație, dar poate și exacerba sentimentele de alienare, singurătate și frustrare în rândul celor care caută sprijin.
Și totuși, există speranță. Există mișcări, organizații și indivizi care lucrează pentru a readuce empatia în prim-plan. Capacitarea angajaților în abilități de comunicare empatică, reevaluarea protocolului instituțional și punerea accentului pe feedback-ul uman sunt pași mici, dar esențiali, spre redescoperirea umanității în instituțiile noastre.
În final, este esențial să recunoaștem că în spatele fiecărei cifre sau statistică este un individ cu speranțe, frici, vise și emoții. Prin recunoașterea și valorizarea acestui adevăr simplu, putem spera să construim o societate mai compasivă, empatică și conectată.
