Mie tare nu-mi place nesimtirea!
Sub toate formele ei.
Pentru mine nesimțire e să nu te intereseze că deciziile tale produc suferință.
Să ceri omului mai mult decât îi e confortabil să dea, să îi critici copiii (indiferent cum sunt aceștia), să prelungești o vizită mai mult decât îi face plăcere gazdei (un simplu apropo că mâine te trezești devreme cred că ar fi suficient ca să te faci înțeles).
Mă mai enervează loialitatea excesivă față de un potentat vremelnic pentru că nu există să aprobi total pe nimeni.
Dacă într-o familie sudată nu există armonie absolută cum ar putea exista în rest?
Cum să aprobi orice idee, propunere, aiureală doar pentru că așa vrea cineva?
De ce să o faci?
Înțeleg, dacă e o situație pe viață și pe moarte e chiar recomandat să ai o atitudine nefirească pentru a depăși momentul. Dar în rest, de ce o fac oamenii?
De ce oameni așa plăcuți in general ajung în situații penibile și jenante pentru tot felul de personaje aflate în postura din care pot da directive.
De ce cei care ar putea să-și folosească calitățile aleg să slujească într-o epocă în care sclavia este abolită?
Ei, dar îmi plac și foarte, foarte multe lucruri.
Iubesc o poveste la ceas de seară la un pahar de vin cu o prietenă bună, iubesc parfumurile, sarmalele, câinii, pisicile, copacii, serialele, vremea călduță, serile înmiresmate de primăvară, rujurile, pâinea cu untură…
Îmi place și soțul meu de cele mai multe ori.
Chiar și de Stomatologul meu îmi place mult. Dacă aveți nevoie o să vă spun mai multe despre el. Cândva…
